Imaginatia e poate cea care ne lasa sa traim armonios si in acelasi timp in contradictie cu propriile noastre convingeri… iar daca nu mai avem imaginatie atunci suntem lipsiti si de forma si de infinit, si de neant si de plus si de minus. Caci „eu nu cred deci nu exist” e probabil ceva-ul la care s-ar rezuma lipsa aceasta. Poate ca de multe ori trebuie sa te lipsesti de ganduri ca sa patrunzi intr-adevar in esenta formelor. Gandurile cuvantate sunt adesea ceea ce se numeste exteriorizare impusa de un subconstient lipsit de morala. Iar esenta se pierde odata cu pronuntia lor.
Muntii sunt mai intelepti pentru ca nu vorbesc despre tot ce vad, marea e mai misterioasa pentru ca nu isi arata tainele. Cat despre sansa asta de a cadea, indiferent in ce sau cu cine sau de ce, probabil e prea infama, nu ar trebui sa ni se ofere, ar trebui sa facem lucruri impuse general valabile, pentru o mai mica durere in adancul inimii. Daca am fi probabil lipsiti de sansa de a cadea, am dori sa gasim abisul zilnic, iar daca o avem zilnic, sa cautam atunci puntea pe care sa ne tinem la suprafata haului.
E atat de absurd totul incat nici nu stiu daca mana dreapta comunica cu cea stanga ca sa dea o forma cuvintelor scrise si daca o face din simpatie sau camaraderie, ori daca o face din invidie ca sa nu ramana in urma… stii tu, sa nu fie oaia neagra!
Singurul lucru in care poti avea incredere la urma urmei e imaginatia: stii ca nu exista ceea ce se formeaza acolo, insa continui sa formezi, pentru ca doar in imaginatie tu conduci, tu esti creatorul!
Si tot ce e aici nu e menit sa iti dea tie viata. E menit poate sa imi intareasca mie o serie de principii, sau sa ma impamanteneze cumva, undeva, sa ma faca sa cobor. Noi, astia – toti de altfel, suntem mereu avizi dupa ceva-uri iar egoismul nu ne lasa sa admitem si lipsa materiei. La urma urmei cu totii avem nevoie de confirmari. E menit poate sa imi demonstreze mie ca inca mai am viata. Intr-adevar, suntem rai din lipsa de imaginatie. Nu ne deranjeaza/doare/ucide decat cazul la care suntem prezenti. Nu ne gandim dincolo de marginile imaginii care ni se arata poate dintr-un motiv, in nici un caz pentru a ne oripila sau speria. Poate pentru a ne face mai blanzi, mai buni, mai umili.
Si spun doar poate mereu, pentru ca acest poate, se zbate intre toate contradictiile pe care le avem, oricat de puternici ne-am arata in fata unui principiu, oricat de mult ne-am conduce dupa tipare, e totul si nimic sau totul ori nimic, sau totul cu nimic.
E pur si simplu ceva rupt din minele de mine. Poate… o mica parte. Sau n-a fost nimic. Ori totul din clipa cu pricina. O implicare fireasca totala ce avea intre parantezele conceperii multe culori, curcubee, pasarici si alte nebunii umoristice.
In plus teoriile astea iau o forma din cauza fricii in fata necunoscutului. Si toata filosofia si tot textul din lume capata intr-adevar o mare inutilitate dar, fara idei, unii oameni sunt mai morti decat atunci cand sunt in coma bolnavii. Fara idei, fara imaginatie, fara fundamentele astea alea gandirii, unii respira poate cel mai proaspat aer din lume, dar unii se ineaca avand o continua supradoza de otrava in sange, fara idei poate ca altii sunt fericiti, unii nu pot trai fara ele. Cred ca mortii sunt cei mai fericiti, pentru ca ei au scapat de toate suferintele lumesti, asa cum parea sa fie de acord si stimabilul Eliade. Dar totusi imaginatia da roade fiecarui om da roade, oricat ar fi ea de mica!