Mi-a placut la nebunie Catch Me If You Can si chiar daca internetul a explodat in lacrimi barbare de ras la esecul recent al lui Leonardo DiCaprio, el ramane in continuare actorul me preferat. Sau cel putin unul dintre ei. Nu inteleg de ce juratii nu ii dau niciodata un OScar… Eu cred ca au ceva cu originile sale. Ca doar joaca bine, joaca al naibii de bine. Din cate am inteles este unul dintre putinii actori de la Hollywood care nu a finalizat studii superioare in ceea ce priveste actoria. El joaca si atat atat! Adica are actoria si faima in sange de la parinti.

In orice caz, destul cu paranteza. In Catch Me if You Can, personajul principal chiar este orice pentru ca poate. Am vazut de mult filmul asta mi-am zis si mie la vremea respectiva ca pot, orice, si de toate. Iar daca stau sa ma gandesc bine, capricioasa din fire am cam facut tot ce mi-a taiat capul. Si mi-a taiat multe. Am locuit prin vreo 4 orase pana la activ, am avut multi iubiti, am cunoscut lumea sau cel putin Romania in toate festivalurile ei, am avut o adolescenta tumultoasa si multe altele.

Iar cu partea de “pot sa fiu orice” chiar mai am de lucrat in convingerea celor din jur. Adica pe post de meserie am abilitati de a invata mega rapide si chiar pot sa fiu orice. Pana de curand am fost manager de turism nu pentru ca asa am invatat ci pentru ca am vrut. Am stat cateva luni, m-am zapacit pe acolo, apoi am intrezarit catre alte culmi.

Poti sa fii intr-adevar tot ceea ce vrei cu conditia sa vrei sa lupti si sa vrei sa inveti. Daca ceva anume iti place nu este varsta, nu exista conditii (inafara de cea mentionata deja) si nu exista limite. Multe carti de filosofie spun ca suntem ceea ce desenam cu mintea noastra. Iar daca aleg sa fiu o doamna rafinata in societate care se imbraca scump, atunci cei din jur asa ma si vad chiar daca poate hainele mele de firma sunt luate de la magazine second sau de pe E-bay. Daca aleg sa fiu o corporatista sau o rebela care umba din loc in loc pentru a-si contura destinul, atunci pot.
Daca vreau sa fiu visatoare e suficient sa imi pierd privirea si sa zic de doua trei ori ca sunt neinteleasa si gata pot sa scriu si poezii. Dar bine astea sunt fleacuri. Se refera de fapt la ceea ce tu reflecti in societate sau mai bine spus la cum imaginea ta reflecta lumea din tine. Chiar daca cei mai multi dintre noi nu stim decat sa facem un singur lucru pentru ca avem adanc intiparit in minte faptul ca asa trebui sa fie, chiar daca ne este teama de schimbare, eu zic sa ridicam steagul sus pentru precautii, ca sa stie lumea ca venim si sa ne afundam in marele necunoscut.

Eu cel putin am un plan intemeiat de ceva vreme incoace si anume acela de a fi fericita. Caci “eu nu stiu altii cum sunt..” vorba lui Creanga, dar eu cand ma gandesc la cei de acasa, tare ma apuca panica de a nu fi ca ei. Nu vreau sa fiu impotmolita intr-o singura meserie toata viata. Nu vreau sa fiu legata de job ca de-un stalp. Nu vreau sa primesc ordine dure si sa nu am zile libere interminabile de vara ca sa nu pot sa ma bucur de libertate. Eu vreau doar sa fiu fericita. Vreau doar sa fiu tot ceea pot sa fiu.