Cum trebuie sa alegi hainele cand le pui in masina de spalat

sortare-haine-masina-de-spalatCred ca nu doar eu am de multe ori acea problema: sa pun la spalat o bluza impreuna cu o alta haina? Oare nu se va deteriora sau nu se va lua culoarea? Adevarul este ca de multe ori mi s-a intamplat sa pun in masina de spalat anumite haine si dupa asta, pur si simplu, sa nu le mai pot imbraca. Astfel, dupa ce am patit asa ceva de cateva ori chiar, am decis sa mai citesc si eu si sa ma informez despre cum ar trebui sa aleg hainele pe care le pun la spalat. Astfel, am testat mai multe sfaturi ai am facut o lista cu cele care intr-adevar functioneaza.

Prima regula tine de sortarea hainelor. Si nu ma refer aici doar la culoare, ci si la textura acestora. De exemplu, am avut un caz in care am pus la spalat prosoapele si, deoarece uitasem sa pun mai devreme o bluza din polyester, am decis sa o pun cu ele. Sa nu faceti si voi aceasta greseala. Prosoapele nu se pun impreuna cu hainele din material sintetic.
Aveti grija la cantitatea de detergent pe care o folositi. Eu aveam o ideea ca cu cat folosesc mai mult detergent, cu atat este mai bine, de aceea mereu incercam sa umplu sectiunea pentru detergent. Aceasta este insa o perceptie gresita. Daca este prea mult detergent, atunci se formeaza multa spuma si murdaria ar putea sa ramana pe haine, in zonele cele mai neasteptate, de aceea va fi nevoie sa mai puneti hainele inca o data la clatire.

Cum facem cu hainele care au nasturi sau fermoar? Regula este una foarte simpla. Acele haine care au fermoar le vom pune la spalat cu fermoarul inchis, deoarece altfel ar putea sa deterioreze alte haine, iar bluzele, de exemplu, care au nasturi, cel mai bine ar fi sa le punem in masina de spalat cu nasturii incheiati, deoarece, acestia ar putea sa se rupa in timpul spalarii.
De cand avem masini de spalat, noi am uitat complet de spalarea manuala a unor haine. Sincer, eu sunt printre acele femei care au uitat complet de asta. Insa, exista anumite haine care au nevoie de spalare manuala si la care cel mai bine ar fi sa nu folosesti masina de spalat. Cum ar fi, de exemplu, costumul de baie, pe care daca il pui in masina de spalat mai mult ca sigur il deteriorezi.
Poate nu doar pentru mine este dificila spalarea pernelor si a plapumei. De foarte multe ori, dupa ce pun in masina de spalat pernele care sunt umplute cu pene, regret mult, deoarece raman multe pene si se deformeaza parca forma pernelor. Am inceput sa las pernele in masina de spalat pentru doua spalari, si am observat o schimbare placuta. In primul rand, de la o singura spalare penele ar putea sa pastreze inca o parte din detergent, de aceea, a doua spalare poate fi considerata chiar obligatorie.

Un alt lucru important de care sa tineti cont, pe care probabil il stiti, dar simt sa-l mai accentuez inca o data: nu puneti prea multe haine la spalat, deoarece atat hainele ar putea sa se rupa si sa se deterioreze, cat si masina de spalat ar putea sa se strice mult mai usor. Da, uneori se intampla ca vrei sa economisesti timp si energie electrica, insa, pe termen lung nu iesi deloc in castig.
Si un ultim aspect pe care vreau sa-l accentuez tine de curatirea masinei de spalat. Este absolut obligatoriu dupa spalare sa lasati usita masinei deschisa, astfel incat sa se aeriseasca si sa nu ramana apa acolo. Curatati masina in mod regulat, nu uitati ca sectiunea pentru detergent este cea care aduna cea mai multa murdarie, de aceea, curatati acolo in mod constant.